• Limba moldovenească era denumirea dată limbii române în Moldova sovietică, fapt ce s-a perpetuat în anumite împrejurări și după proclamarea independenței.
• În prezent, la nivel oficial, deși glotonimul de „limbă moldovenească” se păstrează în articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, Curtea Constituțională a interpretat în 2013 că acest articol are valoare juridică inferioară Declarației de independență,și a ridicat la rang de limbă oficială „limba română”.
• În orice caz, identitatea limbii vorbite pe ambele maluri ale Prutului a fost recunoscută oficial încă de la reintroducerea alfabetului latin în 1989 și, într-adevăr, în Declarația de independență din 1991 limba se cheamă „română”, denumire sub care de altfel se predă și în școli începând de atunci. În cele din urmă, prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a hotărât că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.
• Denumirea politică de „limbă moldovenească” nu trebuie confundată cu denumirea lingvistică „graiul moldovenesc” care desemnează forma tradițională a limbii române populare vorbită pe teritoriile fostului principat al Moldovei în România (Moldova occidentală), Republica Moldova și Ucraina; limba română este limbă maternă pentru aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova (76,5% din populația țării).
• Principala diferență de ortografie între cele două variante (folosirea literelor â și î) a fost abolită prin publicarea „Dicționarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” (elaborat de Academia de Științe a Moldovei și recomandat spre editare în urma ședinței din 15 noiembrie 2000). Înainte, în timp ce în româna standard erau folosite ambele glife, cu reguli clare de folosire (a se vedea â și î), în româna moldovenească era recomandată folosirea lui î din i. Totuși, multe publicații de limbă română din Republica Moldova foloseau și înainte de acest moment â (Flux, Accente, Ziarul de Garda, Timpul, etc.), la fel cum în România există publicații care folosesc vechea ortografie (Academia Cațavencu printre altele). Faptul că ortografia oficială reglementată în Republica Moldova impunea folosirea în exclusivitate a literei î se datora faptului că, după perioada sovietică în care româna era scrisă cu alfabetul chirilic, când Academia de Științe a Moldovei a adoptat alfabetul latin cu ortografia din România, Academia Română încă nu reintrodusese simbolul â în forma inspirată de ortografia interbelică.
• În perioada comunistă, și în primii ani de după revoluție, româna din România folosea la rândul ei aceeași ortografie (scrierea cu î din i și sînt). Decizia de a reforma ortografia pentru a include și caracterul „â” a fost luată de Academia Română în 1993.
• Cu toate acestea în noua ediție a „Dicționarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” se aplică Hotărârea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993 privind la revenirea la „â” și „sunt” în ortografia limbii române. „Dicționarul ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” este elaborat pe baza „Dicționarului ortografic cu elemente de ortoepie și morfologie”, apărut la Chișinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, publicat la Editura Academiei Române în anul 1982, și reprezintă, în esență, o ediție adăugată a acestora. Ediția s-a îmbogățit cu 25 000 de unități lexicale, ajungând astfel la cifra de 75 000.
• În Republica Moldova, alfabetul chirilic a fost înlocuit de cel latin în 1989. Conform unui studiu AEGEE din 1997, aproape toată populația urbană moldovenească cunoaște alfabetul latin, deși mulți moldoveni de peste 30 de ani preferă literele chirilice.
