Contactați-ne la numărul:

+373 (79) 26-11-27

Blog articole

Limba croată

About-us

• Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croaţi.

• Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în acelaşi timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaţilor, bosniacilor şi muntenegrenilor, denumită tradiţional prin termenul „limba sârbocroată”, şi o limbă ausbau cu propriul său standard.

• Croata este limbă oficială în Croaţia, în Bosnia şi Herţegovina, în Serbia (Voivodina) şi în Muntenegru.

• Numărul total al croaţilor este estimat la aproximativ şase milioane.

• Limba croată mai este vorbită de minorităţi şi în Chile, SUA, Argentina, Germania, Austria, Elveţia, Canada, Australia, Brazilia, Slovenia, Italia, Ungaria, Peru, România (în Banat), Suedia, Uruguai, Macedonia.

• Dialectele limbii croate se disting după forma pronumelui interogativ referitor la subiectul nume de lucru: što – kaj – ča„ce”. Prin urmare sunt trei dialecte:

- dialectul štokavian (štokavski), vorbit în cea mai mare parte a Croaţiei (57%) şi de către croaţii din Bosnia şi Herţegovina;
- dialectul kajkavian (kajkavski), în nord-vestul Croaţiei (31%), în principal la Zagreb şi în împrejurimi;
- dialectul čakavian (čakavski), în sud-vestul Croaţiei (12%), în principal la Rijeka, în Istria şi în toate insulele.

• Există şi o stratificare supradialectală după modul în care a evoluat sunetul ĕ din limba slavă veche, notat cu litera ѣ (numită „iat”). Pronunţarea acesteia determină în limba croată:

- grupul de graiuri (i) jekaviene ((i)jekavski), în care „iat” a evoluat în je, în unele cuvinte (čovjek „om”) şi în ije, în alte cuvinte (rijeka „râu”). Sunt vorbite în unele părţi din Croaţia (7-10%), în principal la Dubrovnik şi în cea mai mare parte a Bosniei şi Herţegovinei;
- grupul de graiuri ekaviene (ekavski), în care „iat” a devenit e (čovek, reka). Se vorbesc în unele părţi din Croaţia, în principal la Zagreb şi în împrejurimi;
- grupul de graiuri ikaviene (ikavski), în care „iat” a evoluat în i (čovik, rika). Sunt răspândite în cea mai mare parte a Croaţiei (64 %), în principal la Split, Šibenik, Zadar, Lika, Ogulin, şi în unele părţi din Bosnia şi Herţegovina.

• Limba croată standard se bazează pe dialectul štokavian cu pronunţare (i)jekaviană de la Dubrovnik.

• Primele texte apar la croaţi în secolul al IX-lea. Ele sunt scrise în limba slavonă, cu alfabetul glagolitic. Curând intră în uz şi alfabetul chirilic. Alfabetul latin se foloseşte abia din secolul al XIV-lea, coexistând o vreme cu primele două. Folosirea glagoliticului durează până la sfârşitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.

• Cele mai vechi texte glagolitice croate păstrate datează din secolul al XI-lea, majoritatea fiind gravate în piatră, ca de exemplu "stela de la Baška " (insula Krk). Este primul text în limba slavonă în care apar şi elemente ale limbii poporului, fiind remarcabil prin dimensiuni şi prin importanţa textului, care conţine prima menţiune păstrată despre poporul croat.

• Limba croată modernă, adică doar puţin diferită de cea de astăzi, începe să se impună în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Prima ei atestare de seamă este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican.

• Limba croată era foarte apropiată de cea sârbă, însă odată cu independenţa Croaţiei, proclamată în 1991, se accentuează tendinţa de separare a limbii croate de cea sârbă, prin „purificarea” ei de „sârbisme” şi „internaţionalisme”, evitarea împrumuturilor, reintroducerea unor cuvinte croate ieşite din uz şi crearea de cuvinte noi cu bază slavă.

• Din punctul de vedere al tipologiei morfologice, croata este o limbă flexionară, ca limba română, dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor şi pronumelor, precum şi persoanele verbelor se disting mai bine prin desinenţe.